Interventia chirurgicala in fracturi Fractura, reprezinta intreruperea continuitatii unui os, consecinta a unui traumatism. Cauza fracturii este forta traumatica care intrece rezistenta osului si care exercita direct asupra osului sau la distanta asupra scheletului. Fracturile pot fi inchise sau deschise. Astfel ca in functie de particularitatile fracturii, se alege si modalitatea de  interventie chirurgicala.
    
Tratamenntul chirurgical este luat in considerare atunci cand tratamentul ortopedic esueaza precum si in cazurile in care, de la bun inceput se cunoaste faptul ca tratamentul ortopedic este incapabil sa obtina reducerea fracturii sau sa o mentina (spre exemplu in fracturile ale ambelor oase ale antebratului, deci atat a ulnei cat si a radiusului).
    
Reducerea sangeranda, deci cu focar deschis, are dezavantajul ca transforma o fractura inchisa intr-o fractura deschisa, in profida masurilor de asepsie, deschizand uneori poarta infectiei. La ora actuala, s-a constat ca in urma unei interventii chirurgicale, exista 5% posibilitatea aparitiei infectiei. In plus, un alt dezavanataj al reducerii sangerande, este faptul ca, prin evidentierea fragmentelor fracturate, deperiostarea lor, se devascularizeaza aceste fragmente, factor ce poate intarzia sau chiar impiedica consolidarea. Deci, se tulbura procesul normal de formare al calusului. Dupa operatie, consolidarea este mai inceata si dureaza mai mult. Totodata, aceasta metoda are avantajul unei reduceri anatomice a fracturii.
    
In fracturile cu focar inchis, dupa tratamentul ortopedic (acesta consta in tractiuni), se recurge la imobilizarea chirurgicala a fracturii - osteosinteza - cu ajutorul materialului de osteosinteza (suruburi, placi, sarma, tije Kuntcher, Ender, etc). Aceste materiale sunt formate din titaniu, sau aliaje de titaniu, materiale bine tolerate de organism si care nu sufera procese de coroziune in mediul intern. Osteosinteza realizata cu ajutorul acestor materiale poate fi rigida, ferma, suprimand orice miscare in focar (de exemplu osteosinteza cu placa cu compactare) sau poate fi elastica, permitand mici miscari in focar, miscari tolerabile, care nu impiedica formarea calusului, ci dimpotriva, chiar stimuleaza formarea acestuia. Osteosinteza cu suruburi si cu placa presupune reducerea chirurgicala (cu focar deschis) a focarului de fractura. Suruburile sunt utilizate pentru mentinerea fragmentelor unei fracturi epifizare (dupa reducere). Suruburile pot fi utilizate si pentru a mentine fragmentele reduse, in fracturile diafizare oblice lungi sau spiroide. Ele pot realiza si o compresiune intre fragmente, ceea ce imbunatateste imobilizarea. Pentru a realiza o compresiune intre fragmente (in fracturile diafizare transfersale sau oblice scurte), se pot utiliza placile. Astazi utilizarea placilor pentru fracturile difizare este mult limitata. Ea a ramas indicatia de electie pentru fracturile diafizare ale oaselor antebratului. Acolo unde este posibil se prefera osteosinteza centromedulara cu focar inchis, simpla sau zavorata, in functie de tipul fracturii. Osteosinteza centromedulara utilizeaza tije Kuntscher (cilindru incomplet) sau tije elastice Rush sau Ender care se introduc in canalul medular. In felul acesta se realizeaza alinierea fragmentelor si mentinerea lungimii.
    
Tratamentul chirurgical intotdeauna trebuie sa fie insotit, ori inaintea interventiei chirurgicale, ori dupa aceasta, de tratamentul de recuperare functionala, pentru asigurarea refacerii functiei membrului traumatizat.